Asociația Centrul de Suport și Formare pentru Dezvoltarea unei Societăți Echitabile – CENFORM în parteneriat cu Centrul FILIA, implementează proiectul  VOLUNTAR PENTRU CETĂȚENIE ACTIVĂ. Conștientizarea și exercitarea drepturilor civile finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.Proiectul beneficiază de finanțare nerambursabilă în valoare de 34.444,71 euro și se implementează în perioada 1 mai 2015 – 28 februarie 2016 (10 luni).

Proiectul are ca obiectiv atragerea a cel puțin 15 voluntari și 15 membri noi care vor susține acțiunile solicitantului în vederea conștientizării membrilor societății românești a drepturilor civile ce le sunt garantate prin lege și exercitarea lor în limitele și spiritul legii. Proiectul este necesar pentru conștientizarea în societatea românească a drepturilor civile și exercitarea lor.

Rezultate: o campanie de promovare a cetățeniei active, comunitate online de 150 de voluntari diseminatori pentru campanie, 4 seminarii cu reprezentanți ai Poliției și cadrelor didactice, un ghid pentru cetățenie activă, un curs recruter de voluntari livrat către 50 de persoane din ONG. Grupul țintă: membrii societății românești. Prin proiect se vor conștientiza drepturile civile la nivelul societății și se va încuraja exercitarea lor în sensul implicării active și prevenirii abuzurilor atât a persoanelor fizice asupra altor persoane fizice cât și a instituțiilor statului asupra cetățenilor.

Pornind de la premiza că cetățenii se află în centrul procesului de integrare europeană, anul 2013 a fost declarat de instituțiile UE „Anul european al cetățenilor”. Extrapolând, putem declara următoarele: cetățenii se află în centrul procesului de democratizare și dezvoltare a unui stat, inclusiv în România. Proiectul de față își propune să aducă în centrul preocupărilor zilnice ale cetățenilor români nevoia de implicare activă în societate, conștientizarea și exercitarea drepturilor cetățenești. Acest deziderat poate fi atins numai prin atragerea unui număr suficient de mare de persoane care să devină „mesagerii” noțiunii de cetățenie activă la nivelul fiecărui nivel al societății. Astfel se vor multiplica cunoștințele și se vor recunoaște beneficiile implicării fiecăruia dintre noi în procesul de dezvoltare a României.

1 conf
Bilanțul VOLUNTARIATULUI
PENTRU CETĂȚENIE ACTIVĂ

Asociația CENFORM, în parteneriat cu Centrul FILIA, a organizat luni, 29 februarie 2016, ora 11.00 conferința de presă „Voluntar pentru cetățenie activă” la sediul Youth Hub din București, str. Ion Neculce nr. 74, sector 1.

Conferința de presă a marat finalul proiectului „Voluntar pentru cetățenie activă. Conștientizarea și exercitarea drepturilor civile”, proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România (Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene, accesaţi www.eeagrants.org. Pentru informații suplimentare privind Fondul ONG în România, accesați www.fondong.fdsc.ro.).

În cadrul evenimentului au fost prezentate rezultatele proiectului și planurile de sustenabilitate. De asemenea, a fost lansat programul „Alegeri EDUCATE” prin care CENFORM va derula o serie de informări în 10 puncte a programelor electorale promovate de candidații la alegerile locale din 2016.

Proiectul a avut ca obiectiv atragerea a cel puțin 15 voluntari și 15 membri noi pentru susținerea acțiunilor solicitantului în vederea conștientizării membrilor societății românești a drepturilor civile ce le sunt garantate prin lege și exercitarea lor în limitele și spiritul legii.

Rezultate atinse: 17 voluntari, 15 membri noi, o campanie de promovare a cetățeniei active, comunitate online de 240 de voluntari diseminatori pentru campanie, 4 seminarii cu reprezentanți ai Poliției și cadrelor didactice, un ghid pentru cetățenie activă, un curs recruiter de voluntari livrat către 52 de persoane din ONG. Grupul țintă: membrii societății românești. Prin proiect s-au făcut demersuri de conștientizare a drepturilor civile la nivelul societății și s-a încurajat exercitarea lor în sensul implicării active și prevenirii abuzurilor atât a persoanelor fizice asupra altor persoane fizice cât și a instituțiilor statului asupra cetățenilor.

Asociația Centrul de Suport și Formare pentru Dezvoltarea unei Societăți Echitabile – CENFORM în parteneriat cu Centrul FILIA au derulat proiectului VOLUNTAR PENTRU CETĂȚENIE ACTIVĂ. Conștientizarea și exercitarea drepturilor civile finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.Proiectul beneficiază de finanțare nerambursabilă în valoare de 34.444,71 euro și s-a implementat în perioada 1 mai 2015 – 29 februarie 2016 (10 luni).

 

2 conf