Blog - Voluntar pentru cetatenie activa

rate_review Voluntar pentru cetatenie activa

Dăm publicității primul studiu legislativ și comparativ la nivel european privind drepturile cetățenești și conceptul de cetățenie activă.

Studiul a avut în vedere 8 teme: liniştea şi ordinea publică, siguranţa pe stradă, educaţia civică în şcoală, colectarea deşeurilor şi responsabilitatea faţă de mediu, antidiscriminare şi egalitate de şanse, egalitatea de gen, implicarea socială, drepturile animalelor.

Fiecare temă a fost tratată după același tipar: scurtă definiție, sursa legislativă din România cu drepturile, obligațiile și sancțiunile pe care le prevede, surse legislative din Uniunea Europeană, autoritățile din România care sunt responsabile de aplicare a legii. În plus, sunt prezentate exemple concrete de exercitare a cetățeniei active precum și pârghiile pe care le avem fiecare de a lua atitudine față de concetățenii care ne încalcă drepturile fundamentale la o viață decentă.

Vezi studiul in format PDF

keyboard_arrow_left Inapoi la articole