Blog - Barbu Severin Gorea-Costin. ALEGERI EDUCATE etapa a 2-a, 11 mai 2016

rate_review Barbu Severin Gorea-Costin. ALEGERI EDUCATE etapa a 2-a, 11 mai 2016

Astazi, după modelul deja expus, continuăm analiza conținutului ofertelor electorale cu alți trei candidați pentru funcția de Primar General al Capitalei.

Daniel Barbu candidează din parte ALDE.

Documentul care ar putea fi asimilat cât de cât unui program electoral se intitulează Alternativa Liberală şi Democratică pentru un Bucureşti al cetăţenilor și poartă semnătura colectivă a partidului. Mare parte din conținut este constituit din declarații ideologice și propangandistice. Pentru a înțelege modul de exprimare și asumare, cităm câteva fraze lămuritoare mai jos:

Ridicarea la standarde europene a calităţii vieţii este principala sarcină a guvernării comunităţii cetăţenilor Municipiului Bucureşti. [… ]Consiliile locale şi cel general au fost până acum mai ales locuri de negociere a intereselor particulare, adesea sub autoritatea discreţionară a primarului. […] ALDE propune bucureştenilor o mare înţelegere care să înlocuiască tot ceea ce s-a făcut până acum „la mica înţelegere”. Ridicarea calităţii vieţii comune şi sporirea şanselor şi oportunităţilor de împlinire personală ale fiecărui cetăţean în parte este programul ALDE de guvernare civică a Bucureştiului.
Dincolo de această frazologie am încercat să extragem câteva idei legate de administrarea efectivă a Bucureștiului, pe cele patru zone de interes.
Administrație:
1. Primăria generală va organiza periodic referendumuri prin corespondenţă: la toate adresele poştale de pe teritoriul Municipiului vor fi trimise scrisori conţinând întrebarea la care cetăţenii sunt invitaţi să răspundă, precum şi plicul timbrat de retur; cetăţenii vor fi încurajaţi să participe la deliberare în număr cât mai mare, prin formularea unui răspuns şi expedierea lui gratuită. Principiul liberal al primatului cetăţeanului asupra instituţiilor va dicta întotdeauna conduita aleşilor ALDE.
2. Identificarea şi publicarea listei tuturor proprietăţilor (fie din domeniul public, fie din cel privat) ce aparţin sectoarelor şi municipiului.
Social:
3. Primăria generală şi primăriile de sector vor organiza împreună un sistem general şi gratuit de creşe, grădiniţe şi programe after school în şcolile publice pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial (incluzând o masă caldă)
4. Pentru cetăţenii seniori o reţea densă de centre de asistenţă (permanentă sau de zi).
Investiții:
5. Reabilitarea zonelor istorice (investițiile în patrimoniu intră și în zona investițiilor imateriale)
6. Redeschiderea Muzeului Literaturii Române şi a Teatrului Nottara în sedii noi sau înnoite.
Investitii imateriale (programe / proiecte pentru educatie, cultura, timp liber, ecologie):
4. Prezervarea integrală a parcurilor existente,
5. Multiplicarea centrelor culturale (presupune și o decizie de investiție financiară din bugetul primăriei).

 

Adrian Severin candidează din partea Partidului Dreptății Sociale

Adrian Severin, la fel ca majoritatea contracandidaților, nu are un proiect electoral coerent în care să găsești o abordare integrată a problemelor și soluțiilor pentru București, dar spre deosebire de alți contracandidați are un blog personal actualizat unde ține un fel de cronică – foileton despre candidatura sa la funcția de primar al Bucureștiului.

Prima postare din acest serial se intitulează O CANDIDATURĂ ÎMPOTRIVA FRICII, a doua UN HARAP ALB COLECTIV AL POLITICII ROMÂNEȘTI, Adrian Severin identificându-se din toată povestea cu Calul lui Harap Alb. Iată justificarea Cine sunt eu în această poveste? Eu sunt… Calul. Înscriindu-mă în cursa pentru Primăria Bucureștiului ținta mea principală nu este aceea de a deveni primar general al Capitalei. Aceasta este cel mult o țintă subsidiară, a cărei atingere ar fi o simplă victorie tactică cu valoare de bonus. Ținta principală, având caracter strategic, este aceea ca prin afirmarea PDS să ridicăm împreună un steag, vizibil pentru toți românii care încă mai stau pe sofa; un steag în spatele căruia să se adune o nouă clasă politică.
Unii spun că încercarea mea este o nebunie și că succesul este imposibil. Poate! La sfârșit eu voi spune însă, asemenea „nebunului-înțelept” Michael, din romanul „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, că măcar am încercat.
O a treia postare, BUCUREȘTI CAPITALA UNEI NAȚIUNI SUVERANE SAU CAPITALA UNEI COLONII ne vorbește despre funcția de primar general al Bucureștiului ca una în primul rând politică (adică o funcție de putere) și abia în subsidiar una de gestiune (adică de aplicare în concret a deciziilor puterii)… Pornind de la atari observații se poate spune și că acela care vrea să controleze România va dori să controleze Bucureștiul. De aceea alegerile în București sunt nu numai politice (mai mult decât oriunde aici se aleg partide iar nu personalități) ci și geo-politice (aici nu concurează doar români ci se bat și puterile străine).

Restul postărilor continuă în aceeași notă astfel că la final ne vine foarte greu să extragem măcar o singură idee ce ține de administrație locală.

 

Iulia Gorea-Costin candidează din partea PNŢCD.

Nu are blog personal, nu poate fi accesat programul său electoral în mediul on-line (în măsura în care există un astfel de program). Potrivit prezentării făcute pe pagina oficială a partidului, este susținută de PNȚCD pentru a promova și a implementa valorile creștine în administrație, condiție necesară pentru renașterea spirituală și pentru îmbunătățirea vieții oamenilor… Cu sufletul pentru oameni, cu fapta pentru București – reprezintă deviza electorală a viitorului său program politic, care poziționează grija și atenția pentru oameni în centrul activității primăriei capitalei tuturor românilor.

Nici în cazul său nu pot fi extrase idei concrete cu privire la administrarea Bucureștiului.

 

NOTĂ
Candidații la funcția de primar al Primăriei Capitalei: Bogdan Diaconu(PRU), Gabriela Firea (Alianţa PSD+UNPR), Cătălin Predoiu (PNL), Robert Turcescu (PMP), Daniel Barbu (ALDE), Nicușor Dan (USB), Iulia Gorea-Costin (PNŢCD), Mirel Amariţei (ProDemo), Niculae Neamţu (Partidul Republican), Petrică Dima (PSR), Adrian Severin (PDS), Cătălin Berenghi (independent) – Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti.


keyboard_arrow_left Inapoi la articole